Crâmpeie din istoria CMD

Începutul şi dezvoltarea Congregaţiei

Congregaţia Surorilor Maicii Domnului a fost întemeiată la 2 februarie 1921, la Blaj, de către Mitropolitul Dr. Vasile Suciu (1873-1935), în Biserica Română Unită cu Roma, Greco – Catolică. Dacă intuiţia şi întemeierea Congregaţiei îi aparţin Mitropolitului V. Suciu, concretizarea acesteia se datorează Sr. Febronia Mureşan, prima Superioară generală a CMD, căreia Mitropolitul i-a încredinţat misiunea de a constitui şi conduce primele comunităţi de surori şi apostolatul lor. Prima misiune încredinţată surorilor a fost îngrijirea copiilor orfani de război, la Obreja. Ulterior, activităţile surorilor s-au diversificat, adăugând la activităţile educative şi social-caritative şi îngrijirea bolnavilor în sanatorii şi spitale. Numărul surorilor şi al comunităţilor a crescut, astfel încât în anul 1940, Congregaţia avea următoarele filiale: Aiud, Geoagiu, Sebeş-Alba, Mediaş, Turda (sanatorii şi spitale), Bucureşti (Grădiniţă şi Scoală primară), Blaj (Institutul Recunoştinţei), Cluj- Napoca (Şcoala normală şi urbană de gospodărie „Sf. Tereza”, Internatul „Maica Domnului”, Şcoala primară „Maica Domnului”, Grădiniţa de copii „Maica Domnului”), Craiova (Şcoala primară). Ulterior, între 1941-1947, s-au constituit alte comunităţi la: Jucu de Jos (Orfelinat, Şcoala primară mixtă, Gimnaziu mixt şi internat), Cluj-Napoca (Liceul de fete „Maica Domnului” şi Comunitatea de la Clinicile Universitare).

Perioada de persecuţie Congregaţia Surorilor Maicii Domnului – Bine ați venit! – Surorile-CMD.ro

Congregaţia şi-a desfăşurat activitatea în libertate până în 1948, când Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată şi odată cu ea şi Congregaţia Surorilor Maicii Domnului. Proprietăţile Congregaţiei au fost confiscate de Stat, surorile au fost obligate să părăsească mănăstirile şi să se întoarcă în familiile lor. Superioarele comunităților Congregaţiei şi câteva dintre surori au fost arestate, unele dintre ele făcând ani grei de închisoare, sau fiind obligate la domiciliul forţat.

Deşi au trăit dispersate, surorile au continuat să trăiască cu fidelitate vocaţia lor şi să fie un sprijin în trăirea credinţei catolice pentru mulţi creştini.

Ieşirea la lumină.

După 40 de ani de persecuţie comunistă, în 1989, surorile Congregaţiei au început o nouă etapă a istoriei lor. Surorile au început reorganizarea vieții călugărești şi au început să lucreze în diferite domenii: îngrijirea copiilor orfani şi abandonaţi, cateheză, îngrijirea bolnavilor, educaţie, şi diferite activităţi în domeniul social. În prezent Surorile trăiesc în cinci comunități în mai multe orașe din România: Cluj-Napoca, Blaj, Sighetu-Marmației și Carei.