Mitropolitul dr. Vasile Suciu – Părintele Fondator al Congregației Surorilor Maicii Domnului

Congregația Surorilor Maicii Domnului a fost întemeiată de Mitropolitul dr. Vasile Suciu, cel dintâi mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică după constituirea României Mari prin actul istoric de la 1 decembrie 1918, fiind întâistătător al Provinciei mitropolitane de Alba Iulia și Făgăraș între anii 1920 – 1935.

Traseul pe care Providența a condus pașii vieții tânărului absolvent al Liceului „Sf. Vasile” din Blaj, a trecut prin Roma, unde Vasile Suciu – trimis de mitropolitul Victor Mihaly de Apșa, a petrecut șase ani de studiu asiduu, care au reprezentat nu numai un timp de a acumula cunoștințe intelectuale, în special teologice, ci și de maturizare, de intrare în contact cu realitatea bisericii catolice universale, în „centrul” ei spiritual, dar și la nivel social, educativ, cultural. În mărturiile sale de mai târziu, după „perioada romană” de studii, fiind Vicar mitropolitan la Blaj, el evocă faptul că a fost edificat de călugărițele din congregațiile apostolice întâlnite la Roma, în diferite sectoare de activitate: educativ, sanitar, de îngrijire a bisericilor și capelelor. Încă de pe atunci a conștientizat cât de benefică ar fi fost pentru BRU existența unei astfel de congregații apostolice și în mult iubita sa Biserică greco-catolică română.

La timpul rânduit de Dumnezeu, devenind mitropolit, înaltul ierarh dr. Vasile Suciu a reușit să transpună în act dorința arzătoare a antecesorilor săi de a exista în BRU o „mănăstire de călugărițe” pentru tinerele fete greco-catolice care doreau să îmbrățișeze această vocație.

Acest mare deziderat s-a putut realiza printr-un fericit concurs de împrejurări, deși fundalul vieții de după Primul Război mondial era întunecat. Sufletul său deosebit de sensibil la nevoile celor mici și sărmani din jur, de care se simțea profund responsabil ca Păstor spiritual, precum și îngrijorarea față de viitorul Țării și a neamului nostru, l-au făcut pe tânărul preot dr. Vasile Suciu să se implice, printre multe altele, în întemeierea Orfelinatului greco-catolic destinat primirii și educării copiilor rămași orfani în urma celui dintâi Război mondial, ai căror tați își jertfiseră tinerețea și familia, apărându-și Patria cu prețul vieții. Concomitent cu începuturile Orfelinatului arhidiecezan, Providența divină a orânduit ca un grup de tinere dornice de a deveni călugărițe, să meargă la Blaj, unde s-au întâlnit cu Vicarul capitular Vasile Suciu, viitorul Mitropolit al BRU. Ele erau în căutarea unui „loc” în sânul bisericii „lor”, în care să poată răspunde vocației pe care o simțeau în suflet, de a se dărui cu întreaga lor viață lui Dumnezeu. Ținând cont de firavele resurse de personal ale Orfelinatului recent înfiinţat, fetele au fost găzduite acolo și destinate a avea grijă de copilașii orfani (1919). Astfel, aceste câteva tinere au preluat, cu curaj și cu inimi deschise, îngrijirea copiilor primiți în Orfelinatul greco-catolic din Blaj, fără a putea fi vorba încă de o congregație religioasă.

Fondarea Congregației a avut loc la 2 februarie 1921, la Blaj. Mitropolitul dr. Vasile Suciu a promulgat preţiosul document prin care declara înfiinţată „Congregaţia Surorilor Greco-Catolice române din Blaj”. Înaltul Ierarh schiţa în acelaşi document programul şi scopul Congregației prin cuvintele: „spiritul rugăciunii şi al muncii va trebui să străbată întreaga viaţă a surorilor acestei Congregaţii”, spirit care „va face, credem, cu ajutorul darului preaputernicului Dumnezeu, ca smeritul început de astăzi să fie o sămânţă binecuvântată care să aducă roadele cele mai bogate”. Părintele Fondator încheia documentul punând „această primă Congregaţie română sub scutul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioare Maria” şi „în nădejdea că dragostea primelor membre ale Congregaţiei îi va şti da tot ce se cere pentru dezvoltarea şi înflorirea ei”.

Mitropolitul Vasile a cerut aprobarea Romei pentru venirea la Blaj a unor surori românce din Congregaţia Franciscanelor Sărace cu Casa Mamă la Mallersdorf, Bavaria, fiind pe deplin convins că noua Congregație și înflorirea ei ulterioară depindea de formarea temeinică, la toate nivelurile a tinerelor care intraseră deja în novociat și a celor care urmau să mai vină.

În urma demersurilor întreprinse, în vara anului 1921, a venit la Blaj Sora Febronia Mureşan, învățătoare și profesoară de limba germană la Institutul Franciscanelor Sărace din Târgu-Mureş, fiică a preotului greco-catolic din Subcetate, jud. Harghita. Sora Febronia avea să devină prima Superioară generală a Congregaţiei Maicii Domnului.

Valorile pe care Părintele Fondator al CMD le-a trăit în primă persoană, semănându-le și cultivându-le cu consecvență atât în viața bisericii, cât și în viața Congregației, ar putea fi sintetizate după cum urmează:

– credinţa şi încrederea în Dumnezeu şi în Providenţa divină,

– abnegaţia pentru binele Bisericii, pentru binele aproapelui prin favorizarea accesului său la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a culturii, preocuparea pentru binele comun;

– gratuitatea în slujire şi spiritul de sacrificiu dus până la martiriu în împlinirea datoriei stării de viaţă.

Profund implicat în viaţa Bisericii Române Unite şi în cea a poporului român, într-o perioadă de mari frământări şi de profunde transformări, a fost un factor activ în consolidarea unei noi mentalităţi de viaţă creştinească şi românească.

Fiind un bun organizator şi un bun administrator, deşi biserica şi statul erau secătuite din punct de vedere material de pe urma Primului Război mondial, Înaltul Ierarh a ştiut să facă să rodească „puţinii talanţi” primiţi de la binefăcătorii din ţară şi din străinătate.

El însuşi a fost un exemplu de sobrietate, alegând să trăiască cât mai modest pentru a pune în întregime şi în continuu, veniturile sale la dispoziţia necesităţilor celor aflaţi în nevoie.

Personalitatea pluralistă a Mitropolitului l-a îndemnat să se implice cu întreaga-i fiinţă şi pricepere atât în aspectele ce priveau „secerişul” încredinţat lui prin misiunea de Arhipăstor al Bisericii, cât şi în domeniul ştiinţific şi în viaţa social-politică a ţării, în calitate de Senator de drept în Parlamentul României Mari.

În tot ceea ce a făcut, a căutat binele şi dezvoltarea persoanei „întregi”, convins fiind că nu se poate clădi o societate „sănătoasă” fără a pune mai întâi bazele unei formări umane, pentru ca apoi să se clădească treptat edificiul spiritual: credinţa şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

A trecut la cele veșnice la 25 ianuarie 1935 la Blaj la vârsta de 62 de ani, fiind considerat cel de-al treilea ctitor al Blajului. Una dintre operele cele mai dragi sufletului său, pe care a încredințat-o în testamentul său spiritual purtării de grijă a ierarhilor BRU, a fost tocmai familia călugărească a Congregației Surorilor Maicii Domnului – ctitoria pe care a considerat-o ca pe o „fiică iubită”.