Este destinat să vină în întâmpinarea copiilor de vârstă școlară, din ciclul primar și gimnazial, printr-un program socio-educativ de tip after-school. Acest serviciu îl oferă Surorile din Comunitatea CMD Sighetu-Marmației și în prezent beneficiază cca 70 de copii repartizați în 5 grupe de vârste.
Misiunea constă în prevenirea abandonului sub diferitele sale forme: familiar-afectiv, şcolar-educativ, social-moral, a marginalizării şi instituţionalizării copiilor prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, menite să sprijine însuşirea şi dobândirea unor deprinderi şi abilităţi pentru o dezvoltare armonioasă şi o viaţă independentă.
Centrul pune la dispoziție un spațiu de studiu frumos, adaptat cerințelor acestor copii, precum și un spațiu de joacă în curte, pentru pauzele de destindere și recreere ale copiilor.
Programul zilnic al copiilor se desfăşoară de luni până vineri, între orele 12,00 – 17,00, ţinându-se cont de vârsta acestora, nivelul de dezvoltare, potenţialul, nevoile şi disponibilităţile pe care le au, asigurându-se totodată sprijinul şi ajutorul de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios.
Activităţile organizate şi desfăşurate în cadrul programului after school sunt:
-ajutor pentru efectuarea temelor şcolare; sprijin în recuperarea cunoştinţelor şcolare;
-ateliere de cor şi dans;
-ateliere de chitară şi teatru;
-ateliere de lucru manual, artizanat;
-cursuri de engleză;
-cateheză;
-activităţi recreative şi de socializare;
-organizarea de evenimente specifice: excursii, tabere de vară, aniversări, participarea la evenimentele Bisericii şi ale comunităţii locale;
– o masă caldă şi o gustare oferită zilnic, de luni până vineri;
– sprijin material (pâine, rechizite pentru şcoală, îmbrăcăminte, încălțăminte, etc).
Address: Str. Bogdan Vodă, nr. 182; 435500 Sighetu-Marmației, jud. Maramureș
Tel: 0040/262/311671; e-mail: stefaniacmd@gmail.com
Coordonator Centru: Sr. M. Ștefania – Melinda GINDA
Recent Comments