Sora Maria Antonina – GHERGHEL Elena-Valeria

O VIAȚĂ DĂRUITĂ APROAPELUI

Sora Maria Antonina– GHERGHEL Elena-Valeria

                                     (1924 – 2010)

S-a născut la 5 Septembrie 1924, în comuna Brebi, judeţul Sălaj. Tatăl său a fost preot greco-catolic întâi la Brebi şi apoi familia s-a stabilit în localitatea Cicârlău, unde părintele Gherghel a construit Biserica Greco-Catolică şi a funcţionat ca paroh până la scoaterea Bisericii Greco-Catolice în afara legii.

Şi-a făcut studiile la Liceul Gh. Bariţiu din Cluj şi a fost găzduită la Institutul Sf. Tereza din Cluj. A fost prima întâlnire cu surorile din Congregaţia Maicii Domnului şi, petrecând mult timp printre călugăriţe, s-a simţit chemată la această stare de viaţă. În anul 1940 a trecut la Liceul teoretic de fete din Blaj aflat sub direcţiunea surorilor CMD. La terminarea studiilor a intrat în postulatură, apoi în august 1944 a fost primită în noviciat şi a depus primele voturi la Jucu în 1946. După depunerea voturilor a urmat doi ani Conservatorul la Cluj, după care a întrerupt studiile în toamna anului 1948, datorită declanşării prigoanei comuniste asupra Bisericii şi Congregaţiei. Surorile de la Cluj au fost transferate la Jucu, iar de aici, în septembrie 1949 a fost ridicată împreună cu toate celelalte surori şi deportate la Mănăstirea ortodoxă „Bistriţa”, din jud. Vâlcea, de unde, după o lună, au fost trimise fiecare în familia proprie. Voturile pe viaţă le-a depus la 14 august 1958 la Craiova.

După trei ani, a intrat în serviciu ca statisticiană la Satu-Mare în cadrul Întreprinderii de „Construcţii Căi-Ferate”. De acolo şantierul s-a mutat la Alba-Iulia şi astfel s-a mutat şi dânsa la Alba-Iulia până în anul 1966, după care s-a mutat la Cluj, în cadrul aceleiaşi Întreprinderi, în funcţia de contabilă şi casieră. În anul 1975 s-a pensionat de boală, cu intenţia de a putea activa mai liniştită ca şi catehetă.

Din 1968 şi până în 1975 şi-a desfăşurat activitatea catehetică după amiaza, când nu era la serviciu, dar – conform mărturiei ei, îi venea destul de greu să se pregătească şi să activeze, liberă de alte preocupări, înspre ceea ce simţea că Dumnezeu o chemase să facă. Ardea de dorinţa de a-l face cunoscut pe bunul Dumnezeu, mai ales în lumea „fără Dumnezeu” în care trăia majoritatea oamenilor.

S-a decis să înceapă să facă cateheză cu copiii. Pentru început mergea la domiciliile elevilor. Treptat, activitatea clandestină a Sr. Antonina s-a lărgit mult, grupa de copii îmbogăţindu-se cu noi elevi, din diferite cartiere ale Clujului: Mănăştur, Grigorescu, Mărăşti şi Centru. Mergea în diferite familii acasă, iar copiii o numeau „Tanti Elena”.

Fiecare perioadă catehetică cu câte un grup de copii se încununa cu Prima Sfântă Împărtăşanie şi, în unele cazuri, şi cu primirea Sfântului Mir. A colaborat foarte bine având tot sprijinul şi susţinerea din partea diferiţilor preoţi în biserica romano-catolică: Pr. Ferencz, parohul bisericii „Sf. Petru”, Părintele canonic David Laszlò de la Protopopiatul romano-catolic de la Catedrala „Sfântul Mihail”, Pr. Csintalan Laszlò de la biserica romano-catolică de pe str. Arieşului, Pr. Iosif Denderle din biserica piaristă „Sfânta Treime”. Din prudenţă, Sr. Antonina folosea diferite locaţii pentru orele de cateheză şi Prima Sfântă Împărtăşanie. Îi îndemna cu insistenţă pe copii să meargă la Sfânta Liturghie duminică de duminică, îi însoţea pe cei care o solicitau să meargă cu ei, traducându-le predica din limba maghiară.

Odată cu „Ieşirea la Lumină”, Sr. Antonina s-a „mutat” în Piaţa Unirii, unde s-a desfăşurat Sfânta Liturghie greco-catolică în Cluj sub cerul liber, până în primăvara anului 1998, aducând aici zeci de copii la Prima Sfântă Împărtăşanie, an de an. Treptat a introdus şi implicat în acest apostolat alte surori din Congregaţia Maicii Domnului, dar şi pe câteva tinere studente la Teologie, viitoare catehete, multe dintre ele foste eleve ale Sorei Antonina, îndrăgostite de religie şi dornice la rândul lor, de a-l face cunoscut pe Dumnezeu, acum când biserica se bucura de libertate. Munca Sr. Antonina a continuat asiduu până în toamna anului 2002, când s-a mutat în comunitatea de la Mănăstire. În ultimii ani de viaţă, a fost un exemplu de seninătate în suferinţe, exemplu de consecvenţă în trăirea vieţii călugăreşti, în trăirea vieţii de rugăciune, în spirit de reculegere şi având o relaţie cu totul deosebită cu Isus, Mirele divin, petrecând ore şi ore în Adoraţie şi în rugăciune. Avea multe rugăciuni dragi inimii sale, pe care le rostea din memorie, oferind fiecare pas, fiecare moment, pentru mântuirea sufletelor.

Şi-a oferit, de tânără, viaţa de persoană consacrată cu intenţia de a ispăşi păcatele şi ofensele care se aduc bunului Dumnezeu, dar a trăit această dimensiune cu o profundă bucurie interioară, chiar şi în momentele când limitele trupeşti îi creau multă umilinţă şi o necăjeau. Dacă treceai pe lângă dânsa şi o întrebai: „Ce mai faceţi, Sr. Antonina?”, ea răspundea foarte convingătoare şi cu un surâs îngeresc: „Foarte bine, foarte bine!”.

A rămas scrisă o mărturie personală, din noiembrie 2003, care exprimă de la sine, ceea ce a animat-o în viață: «Am rostit întotdeauna (…) această rugăciune înainte de a începe orele de cateheză: „Doamne, dă-mi harul să-mi învăţ ascultătorii bine, să le conving mintea, să le mişc inima şi voinţa, spre deprinderea virtuţii. Dă-mi atitudinea şi virtutea care să Te facă iubit, dictează-mi cuvintele care să pătrundă în inimi. Dă-mi spiritul devotamentului, al lepădării de sine, al jertfirii de sine”. Mă rog zilnic pentru sufletele tuturor celor care mi-au fost încredinţaţi de Dumnezeu pentru a face cu ei religie, de când am început această activitate, chiar dacă nu-mi mai amintesc numele lor, dar îi reunesc pe toţi cuprinzându-i în rugăciunea mea. Mă rog pentru familiile întemeiate de foştii mei elevi şi pot să spun că cea mai mare bucurie este atunci când aud că, deşi ocupaţi, deşi cu probleme, deşi a trecut atâta timp de când au învăţat Catehismul, nu numai că nu au uitat adevărurile învăţate, dar continuă să frecventeze biserica şi îi duc şi pe copii lor la biserică şi îi educă în spirit religios. Părinţii să ştie că nu le pot oferi copiilor lor o comoară mai mare pentru viitorul lor, decât aceea de a li-L face cunoscut şi iubit pe Dumnezeu. Mă rog pentru Biserică, pentru Sfântul Părinte, pentru episcopi, pentru preoţi, pentru teologi ca să devină preoţi sfinţi, jertfitori, care să aibă ca singură grijă, mântuirea sufletelor încredinţate. Mă rog şi pentru tinerele catehete şi pentru toţi cei care lucrează în formarea copiilor şi a tineretului, pentru toţi cei care răspund de instruirea şi educarea tinerei generaţii, ca să devină pentru cât mai multe suflete, călăuze spre Dumnezeu».

Niciodată nu a fost auzită să fie nemulţumită de ceva sau să critice, nici să piardă timpul vorbind de dragul de a vorbi, ci a folosit tot timpul pentru a se ruga. În ultimii doi ani, nemaiputând citi, se bucura nespus de fiecare dată când venea la Capelă pentru a se ruga cu comunitatea, sau când surorile mergeau să-i citească meditaţia şi să se roage cu ea unele devoţiuni. Participa cu mult drag la momentele comunitare: recreaţii, împărtăşiri, sărbători, iubind profund comunitatea, iubind, stimând şi ascultându-şi superioarele şi iubind pe fiecare soră în parte, însoţind pe fiecare cu rugăciunea, în funcţie de necesităţi.

S-a stins din viață în seara zilei de 31 mai 2010, ca o candelă din care s-a consumat şi cea din urmă picătură de untdelemn spre mărirea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor.