Sora Maria Olga – POP Maria

CURAJUL DE A TRĂI PENTRU DUMNEZEU

Sora Maria Olga – POP Maria

                         (1923 – 2017)

S-a născut la 18 februarie 1923 în satul Corpadea, comuna Apahida. A fost cea mai mare dintre cei șase frați. Evocând anii primei copilării, Sora Olga spunea: „mama s-a străduit să imprime în copiii ei spiritul evlaviei și al rugăciunii și tot ea s-a îngrijit ca toți copiii ei să facă școală.”

După cursurile primare urmate în satul natal, a făcut Gimnaziul la Gherla și a locuit într-un internat pentru copii orfani, aflat într-o aripă a mănăstirii Surorilor Franciscane. Astfel a avut ocazia unui prim contact cu persoane consacrate. Rememorând primele semne ale vocației ei, evoca acele timpuri și spunea: „N-am spus nimănui că eu vreau să ajung călugăriță”, dar sămânța fusese aruncată. Un parcurs important pentru formarea ei, conform mărturiei sale ulterioare, care a structurat-o din punct de vedere uman, transformând-o dintr-o fire timidă și temătoare – cum era când venise de la casa părintească, într-o fată curajoasă și luptătoare, harnică și disciplinată, l-a constituit așa numita: „străjerie”.

La încheierea studiilor gimnaziale, în pragul începerii studiilor liceale, i-a fost foarte limpede că dorea să devină învățătoare. În toamna anului 1940, s-a întors la Gherla, la Școala Normală de fete care era patronată de Episcopul de Cluj-Gherla, PS Iuliu Hossu. După primii doi ani de liceu petrecuți la Gherla, în vara anului 1942, în plin război mondial, s-a hotărât – împreună cu alte colege „normaliste”, să se refugieze în teritoriul românesc și să continue ultimele două clase cerând repartizate de la Ministerul Învățământului din București. Astfel, a ajuns dânsa la Școala Normală din Blaj. A conștientizat clar și la scurt timp după sosirea la Institutul Recunoștinței faptul că Providența divină i-a condus pașii spre Blaj, împotriva dorinței ei din acel moment, că acesta era locul unde avea să îmbrățișeze atât realizarea dorinței de a deveni învățătoare, cât și împlinirea visului copilăriei devenit apoi realitate, acela de „a se face călugăriță”.

La începutul anului 1944 a fost primită în Congregație ca postulantă, iar la 15 august 1944 a intrat în Noviciat la Blaj, unde a primit haina călugărească și numele de Sora Olga. Primele voturi călugărești le-a depus după doi ani la Jucu, unde a beneficiat de pregătirea spirituală necesară și care a susținut-o apoi, în perioada dificilă care a urmat.

Sora Maria Olga a Sfintei Treimi a fost martoră a persecuţiilor la care Biserica Greco – Catolică a fost supusă în timpul regimului comunist, când atât Biserica Română Unită, cât şi ordinele călugăreşti ale acesteia au fost scoase în afara legii. Cu toate acestea, în ciuda supravegherii atente a securităţii, Sora Maria Olga a continuat să țină legătura cu Surorile Congregației Maicii Domnului, aflată acum în clandestinitate, fiind un sprijin moral de nădejde pentru membrele comunităţii care locuiau acum în condiții destul de grele  în sânul familiilor în care s-au născut.

După o scurtă perioadă petrecută la Corpadea, s-a mutat la Cluj, unde a locuit într-o familie care i-a încredințat îngrijirea copiilor. În 1956, la înființarea comunității clandestine din Craiova, a fost încadrată împreună cu celelalte 25 de surori la Spitalul Regional de acolo, făcând astfel, și pregătirea pentru voturile perpetue. La 15 august 1958 a depus voturile pe viață, împreună cu celelalte surori „de generație”. Acea comunitate a fost „spulberată” odată cu percheziția drastică întreprinsă de Securitatea din Craiova, călugărițele fiind risipite din nou pe cuprinsul Transilvaniei, iar Superioara generală și cea locală, fiind arestate și apoi condamnate la ani grei de închisoare.

Sora Olga s-a întors la Cluj, doar pentru scurt timp, după care a primit propunerea de a merge la Sighetu Marmației unde se găsise un post de îngrjitoare la Casa de copii. Providența i-a condus pașii în acel colț de țară, unde credința era vie, dar ținută „sub obroc”. Pentru Congregația noastră, Sora Olga a fost una dintre figurile cele mai reprezentative din acea vreme. În acei ani a făcut nenumărate drumuri, de-a lungul și de-a latul Transilvaniei pentru a ține legătura între surori, pentru a le întări în trăirea vocației, pentru a duce circularele Superioarei generale, Pc Maica Sofia către surorile mai izolate, menținând astfel, vie și aprinsă flacăra existenței Congregației, în ciuda faptului că nu existau zidurile mănăstirii, nici uniformă, nici comunități în care surorile să-și trăiască cu zel viața călugărească. A avut curajul să îndemne tinere fete să îmbrățișeze viața călugărească și multe au răspuns. Le-a fost maestră de novice și îndrumătoare. Iar la „ieșirea la lumină” a BRU și a Congregației noastre, comunitatea surorilor CMD din Sighet era numeroasă, închegată și înfloritoare.

Sora Olga a susținut comunitatea greco-catolică din toată zona Sighetului Marmaţiei, fiind mângâiere pentru cei care îşi trăiau credinţa în ilegalitate, făcând lecţii de cateheză cu copiii și cu adulții. După 1990, Surorile din Sighet au avut un rol important în constituirea comunității parohiale greco-catolice din Sighet, dar și a altor comunități din localitățile învecinate. S-a început în casele credincioșilor, iar surorile mergeau dintr-un loc în altul pentru a se ruga Rozariul, Paraclisul și a da răspunsurile la Sfânta Liturghie și a cânta cântece religioase, pentru ca credincioșii să învețe să se roage „cu voce tare și cântat”, căci până atunci o făcuseră în șoaptă și pe ascuns.

În 1992, Sora Olga a plecat la Blaj, s-a ocupat de novicele de anul întâi și de organizarea vieții de comunitate împreună cu alte surori care lucrau în cadrul Seminarului Teologic din Blaj. Casa comunității din Blaj a fost numită „Casa Providenței” la sugestia Sorei Olga, care a avut ferma convingere că toată viața ei a fost condusă, pas cu pas, de Providența divină în a cărei purtare de grijă s-a abandonat mereu.

În anul 2006, Sora Olga a venit în comunitatea surorilor de la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj, cu scopul de a ajuta la reorganizarea „arhivei istorice” a CMD, iar din 2007 a locuit în Comunitatea „Maica Domnului” din Cluj, cu misiunea de a le susține pe surori în munca lor apostolică prin rugăciunea sa personală, constantă și neobosită. În 2017, ultimul an al vieții, când starea de sănătate s-a alterat mult, și-a dorit să revină în comunitatea de la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj, unde a fost însoțită cu dragoste și rugăciune de surorile din comunitate până la sfârșitul vieții sale pământești.