Răspuns la ultima chemare
În zorii zilei de 8 septembrie, în sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, bunul Dumnezeu a adresat scumpei noastre Sr. M. Honoria, ultima chemare, deschizându-i brațele și porțile Veșniciei. Așadar a trecut la Domnul, cu adâncă pace, înconjurată de rugăciunea și dragostea surorilor cea care a fost Sr. Maria Honoria a Inimii lui Isus, Maria Rațiu, membră a Congregației Surorilor Maicii Domnului de mai bine de 75 de ani, născută în 23 martie 1926. Și-a dăruit întreaga viață lui Dumnezeu și Maicii Sfinte, punându-se cu dragoste necondiționată în slujirea oricărei persoane din preajma dânsei, dacă intuia că aceea ar putea avea nevoie de ajutor.
Rânduiala înmormântării a avut loc marți, 10 septembrie, începând cu ora 11.00 la Capela Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Un sobor de preoți împreună cu Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla au oficiat slujba înmormântării în prezența Surorilor CMD, a membrilor familiei și a credincioșilor care au cunoscut-o.
Rămâne în amintirea noastră, a tuturor celor care am cunoscut-o și am trăi în aceeași comunitate cu dânsa, o persoană rugătoare, neobosită în a se pune la serviciu cu simplitate și deosebită seninătate, binecuvântându-L pe Dumnezeu la tot pasul, rostind adesea „Mărește sufletul meu pe Domnul” – în bucurii lăuntrice și în suferințe trupești sau sufletești, cerând binecuvântarea Domnului și ocrotirea Maicii Sfinte asupra tuturor celor pe care-i întâlnea, cunoscuți sau necunoscuți.
Pc Maică Teodorina a împărtășit câteva gânduri despre trăirea consacrării Sr. Honoria de-a lungul vieții sale: „A edificat întotdeauna pe toate persoanele care au cunoscut-o prin seninătatea, iubirea și încrederea cu care a străbătut această viață, în perioada de persecuție fiind o adevărată mărturisitoare a credinței, iar în cei peste 20 de ani de viețuire în această comunitate de la mănăstire, edificându-ne prin spiritul ei de rugăciune și de jertfă, fiind mereu gata să slujească pe aproapele cu o iubire necondiționată. Bunul Dumnezeu să îi dăruiască odihna veșnică!”
Surorile au condus-o pe ultimul drum până la Cimitirul din cartierul Mănăștur, parcela Surorilor CMD, Cluj-Napoca, unde a fost înhumată.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Comentarii recente