Veghe de rugăciune pentru tineri
Vocația și misiunea celor botezați
Sfântul Ioan Paul al II-lea amintește că grija pentru vocații este legată de însăși ființa Bisericii. Prin urmare, îngrijirea pastorală a vocațiilor este o preocupare atât pentru Biserică cât și pentru Congregația noastră.
Astfel în obiectivele vocaționale pe anul acesta, noi surorile CMD însuflețite fiind de o mare speranță, născută din credință și proiectată spre noutatea lui Dumnezeu, urmând modelul Sf. Fecioare Maria, am căutat să însoțim tinerii în a discerne planul lui Dumnezeu asupra vieţii lor și să dobândească un stil de viaţă în conformitate cu voinţa Lui. În pofida culturii antivocaționale promovate în societate, depășind o oarecare animație vocațională timidă, pășim în întâmpinarea tinerilor, animate de certitudinea că în fiecare persoană există o vocație reală, un dar original al lui Dumnezeu care așteaptă să fie descoperit. Nouă ne revine misiunea de a ne îngriji neobosit de vocații, fapt care exprimă maternitatea spirituală a surorilor Congregației noastre, deschisă planului nestăvilit al lui Dumnezeu, care generează viața.
Joi 24 octombrie 2019, Congregația noastră a propus o veghe de rugăciune pentru tineri și cu tineri, având ca și intenție grija pentru vocații. Momentul s-a înscris în cadrul acțiunii Luna Misionară Extraordinară, declarată astfel de către Sf. Părinte Papa Francisc, cu menirea de a evoca elanul misionar pe care Biserica l-a proclamat acum o sută de ani, când lumea era răvășită de Primul Război Mondial. Ne-am unit și noi intenția noastră cu cea a Bisericii rugându-ne Domnului împreună cu tinerii prezenți pentru descoperirea planului de iubire pe care El îl are cu fiecare în parte și pentru o angajare misionară în „a vesti și a duce lumii mântuirea lui Isus Cristos, mort și înviat” (Mesajul pentru Ziua Mondială a Misiunilor 2019).
Programul serii a fost organizat de către surorile CMD în colaborare cu Pr. Anton Crișan – Grupul de tineri Triumful Inimii Neprihănite și ASTRU Cluj, la Catedrala greco-catolică Schimbarea la Față din Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului de joi, toți participanții au avut parte de un program special dedicat tinerilor, începând cu rugăciunea Rozarului, urmat de Sf. Liturghie animată de tinerii prezenți, după care am avut bucuria de a-l asculta pe pr. Iulian Budău SJ, invitat special iubit de tineri, care a susținut conferința cu tema: Vocația și misiunea celor botezați.
Părintele a început conferința, oferind câteva modele biblice de vocație: Ieremia care s-a simțit sedus de Dumnezeu, Isaia, chemarea lui Matei, conducând mai apoi discursul spre chemarea personală a fiecăruia încă de la Botez. Dumnezeu ne-a creat pentru că ne iubește, iar noi avem această responsabilitate de a răspunde, lăsând o urmă de sfințenie în această lume. Ne-a așternut înaintea ochilor sufletești pe toți aceia care au răspuns acestei chemări, începând cu ucenicii, prima comunitate de misionari, apoi misionarii care au urmat în secolele următoare, însuflețiți fiind de dorința de a scăpa sufletele din iad, a amintit apoi exemplul Sf. Francisc Xaveriu, ajungând apoi la misionarismul zilelor noastre. Astăzi, Domnul ne cheamă, prin cuvintele Papei Francisc, la misionarismul prin atracție, să ne apropiem de oameni, să fim responsabili unii de alții. Părintele a încheiat amintindu-ne să nu uităm că suntem chemați să fim ucenici misionari iar scopul nostru în viață este mântuirea sufletului. Creștinul dă mărturie despre Învierea lui Cristos prin curaj, forță, energie, gata să meargă oriunde fără să cântărească și să măsoare, făcând să rodească ceea ce a primit.
La finalul conferinței, părintele ne-a propus să ne punem trei întrebări: Ce-am făcut? Ce fac? și Ce voi face pentru Cristos?, întrebări pe care și le pune o comunitate de ucenici misionari.
A urmat apoi un moment intens de adoraţie, unde uniţi în rugăciune L-am adorat pe Isus prezent în Preasfântul Sacrament, purtându-i pe tineri în rugăciunile noastre și încredințându-i lui Dumnezeu, pentru ca ei să conștientizeze că El îi cheamă să descopere visul lui în ceea ce îi priveşte.
Seara s-a încheiat cu un scurt cuvânt al părintelui Anton Crișan. El le-a făcut tinerilor propunerea vocațională de a a-L urma pe Cristos cu convingerea că urmarea Lui, în viaţa consacrată se merită şi că dăruirea totală de sine pentru cauza Evangheliei este ceva minunat şi frumos care dă sens întregii vieţi.
În încheiere iată și mărturiile câtorva tineri care au participat la acest eveniment:
Seara de 24 octombrie a fost una frumoasă, în care am avut ocazia, alături de alți tineri și persoane din Biserică, să conștientizăm cât de actuală este caracteristica misionară a Bisericii. Cu ajutorul părintelui Iulian Budău ne-am întors în timp, la începuturile Bisericii, pentru a vedea cum aceasta era o comunitate de misionari, ceea ce ar trebui să fie și astăzi. Astfel, fiecare dintre noi este chemat să dea mărturie acolo unde este despre dragostea infinită a lui Dumnezeu, urmând chemarea pe care Acesta ne-o adresează în mod personal. După momentul de cateheză, am avut ocazia să ne reîncărcăm bateriile sub privirea iubitoare a lui Isus și a Mariei, în cadrul Adorației Euharistice. Cum orice misiune începe cu rugăciune, acesta a fost un moment potrivit pentru a ne analiza viața și a o pune în mâinile lui Dumnezeu. (Luminița)
M-am bucurat foarte mult să fiu prezentă la Liturghia de joi și să ascult conferința părintelui Iulian. Mă bucur să aud mărturii despre oameni care deși sunt săraci material dăruiesc atât de mult sufletește și ne arată cât de minunat este Dumnezeu. Am învățat cât de important este să fii om de cuvânt și statornic indiferent de situație, cât este de important să știi să renunți ca să obții ceea ce contează cu adevărat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți oamenii care ne învață lucruri mici dar importante pentru viață, Îl rog să mă ajute să las în urma mea ceva de folos celorlalți. (Ioana)
Seara de 24 octombrie a fost un moment binevenit pentru noi studenții. Pr. Iulian a vorbit într-un mod foarte plăcut și cu exemple apropiate de tineri, evidențiind ce atitudine trebuie să avem în momemtul în care înțelegem care este misiunea noastră, a fiecăruia. Iar apoi în adorație, fiecare și-a pus în fața lui Isus problemele și bucuriile, rugându-L să ne primească și să ne dăruiască acea liniște și pace de care avem nevoie. (Ana Maria)
Rugăciunea este o forță. Ea străbate cerul și Îl provoacă pe Dumnezeu la acțiune. Această forță am simțit-o la seara de rugăciune, care a culminat cu conferința și Adorația Euharistică, un adevărat izvor de daruri! Privind în jur, am văzut tineri care se apropiau de spovadă, iar la adorație am văzut tineri cu lacrimi în ochi ! Era o imagine minunată. L-am simțit pe Isus prezent acolo. Am simțit binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciunie. În Filipeni 4,6-7 ni se spune: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulţumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. Cu toții am experimentat această pace plecând de la catedrală și vrem să o ducem și către alți tineri, pentru ca împreună, toți, să îl lăudăm într-o mare familie, pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt! (Rareș)
Sr. Dominica
Comentarii recente